Postat în feminitateînleadership

Rodica Obancea despre #FeminitateînLeadership

Rodica Obancea, Master Certified Coach, s-a alăturat campaniei #FeminitateînLeadership prin acest interviu inspirațional oferit echipei Chilli Ideas.

„Sunt atentă la cine sunt eu ca om și cum pot aduce valoare prin ceea ce spun și fac. În rest, permit intuiției mele să îmi ghideze alegerile, ca lider și ca om.”

Feminitate și masculinitate în leadership. Cum le vezi îmbinându-se?

Din rolul de coach profesionist antrenez lideri de peste 15 ani și văd util să luăm în considerare un echilibru între masculin și feminin, din toate perspectivele: de la diversitatea dintre membrii echipei și o bună proporție între bărbați și femei în mediul organizațional, la energia masculină a fermității și structurii și energia feminină a relaxării, fluidității, la complementaritatea dintre atributele feminității și cele ale masculinității, în practica leadershipului.

De ce au nevoie angajații de lideri buni?

Nu doar angajații au nevoie de lideri buni, fiecare dintre noi are nevoie să fie condus de oameni pricepuți în management și conștienți de impactul pe care îl au ca lideri, în orice mediu ne aflăm: în societate, guvern, școală… Și, în același timp, fiecare dintre noi are oportunitatea de a fi un lider în propria viață și a se dezvolta continuu în această direcție. Dezvoltarea către a fi un lider conștient de impactul pe care îl ai în relație cu tine și cu cei din jurul tău este un proces, ne cere deschidere în direcția aceasta de învățare continuă, ne cere angajament, ne cere timp și efort depus, ne cere investiție și practică. Ne cere iertare atunci când greșim și perseverență în a progresa zi de zi, chiar dacă, uneori, progresul este foarte mic.

q-rodica-obancea-chilli-ideas

Care este impactul unui astfel de lider asupra echipei și, implicit, asupra rezultatelor de business ale companiei?

Aș putea spune simplu că un lider bun are un impact pozitiv în atmosfera din echipă și rezultatele de business. Însă ar fi o perspectivă simplistă. Din rolul de coach și din cel de antreprenor în serie am învățat că leadershipul este o co-creație: rezultatele de business, mediul de lucru și cultura organizației, structurile în care lucrăm sunt create atât de lideri, cât și de toți ceilalți, care contribuie în mod direct și indirect. O metaforă care mă inspiră este aceea că „pentru ca cel mai înalt copac din pădure să crească întreaga pădure contribuie, chiar și soarele, pădurarul și ceilalți copaci”.

 Citește și : Alina Gabriela Burlacu despre #FeminitateînLeadership

Cum îți caracterizezi stilul de leadership?

Consider că nu am un stil anume de leadership – sunt atentă la cine sunt eu ca om și cum pot aduce valoare prin ceea ce spun și fac. În rest, permit intuiției mele să îmi ghideze alegerile, ca lider și ca om. Și uneori fac greșeli, din care învăț, alteori am reușite care mă bucură. Nu apreciez etichetele pe care le punem oamenilor și lucrez cu mine însămi pentru a vedea oamenii fără o etichetă anume.

Cât de mult folosești empatia și intuiția în leadership?

De-a lungul timpului, prin antrenament, am învățat să mă las ghidată de intuiția mea și a de munci și trăi fără prea multe reguli fixe, așteptări de la mine și de la ceilalți. Punctul de pornire în această direcție a cultivării intuiției a fost de la a fi o persoană analitică, cu focus pe a controla și a supra-structura tot ceea ce făceam și spuneam. Prin conștientizare și antrenament am învățat să folosesc părțile pozitive ale structurilor și nevoii de controlul și să analizez doar atunci când este util să analizez – nu tot timpul. Am învățat să mă relaxez și să am încredere în mine și acest mindset a schimbat modul meu de a fi: mai mult intuitivă și mai puțin analitică, flexibilă. Cât despre empatie, este un comportament pe care îl cultiv activ.

Citește și: Laura Ștefan: „Am un stil de leadership participativ cu multă orientare către autonomie”

Ce lider, carte sau podcast te inspiră?

Mă inspiră mulți oameni din sfera aceasta de lideri de gândire și lideri din mediul social și de business. Mă inspiră lideri precum Elon Musk, dar și Eckhart Tolle, Tara Brach, Peter Senge, Isabel Allende, Haruki Murakami…este o listă foarte lungă.

Care sunt acele obiecte datorită cărora te simți empowered în cadrul unei întâlniri?

Mă ajută mereu să am o agendă și un pix – îmi notez ceea ce este important pentru mine, deoarece nu îmi place să îmi încarc memoria și scrisul mă ajută în acest sens.

Distribuie

Tastează și apăsă Enter pentru a căuta

Coș de cumpărături

Nu ai niciun produs în coș.