cadourile de Crăciun personalizate sunt mai valoroase?
Postat în 2023christmas in a box

De ce cadourile de Crăciun personalizate sunt mai valoroase

De cele mai multe ori, astăzi, majoritatea oamenilor își fac cumpărăturile online. Din lipsă de timp și de resurse, renunță la a căuta în magazine ceea ce își doresc să cumpere. Ideea de butic sau de târguri cu designeri autohtoni a devenit un lux – pentru cei mai mulți dintre noi. Lucrurile stau cam la fel și atunci când vine vorba despre cadouri.

Conform unui studiu american pe piața de e-commerce, aproximativ jumătate dintre americani plănuiesc să cumpere cadouri online în fiecare an. Ceea ce are sens – mai mult timp la dispoziție pentru alte activități. În acest peisaj, personalizarea cadourilor devine un gest care readuce în discuție ideea de atenție pe care ne dorim s-o primim, dincolo de un obiect propriu-zis.

Mai ales dacă decizi să cumperi un cadou de Crăciun online, dar nu numai, uite câteva motive pentru care te sfătuim să iei în calcul personalizarea cadourilor:

Adaugă plus-valoare

Imaginează-ți că primești cadou, la birou, cea mai banală cană roșie, de Crăciun. Gestul este apreciat întotdeauna. Dar cum ar fi să primești acasă aceeași cană roșie, pe care scrie numele tău și citatul tău preferat?

Personalizarea, indiferent că este pentru o persoană cunoscută sau nu, adaugă oricărui obiect o notă de intimitate. Este, de fapt, un fel de a-i transmite celuilalt că este important, că contează.

Vorbește despre relații

Atunci când oferi un obiect personalizat este o ocazie bună să înțelegi, din exterior, care este relația dintre oamenii respectivi.

Personalizarea înseamnă că înțelegi și cunoști persoana căreia îi oferi un cadou de Crăciun personalizat. Iar acest lucru poate consolida legătura dintre voi. Gesturile mici sunt, de fapt, cele care contează cel mai mult în legăturile interpersonale.

Citește și: Cadouri cu sens. Cadouri de Crăciun sustenabile și personalizate

Devine util

Personalizarea îți permite să alegi un cadou de Crăciun care chiar se potrivește persoanei care îl primește. Dacă îți faci timp să observi ce îi place și ce nu îi place, ce activități face, care sunt nevoile și dorințele ei, poți afla exact ceea ce îi lipsește sau ce i-ar plăcea. În felul acesta șansele ca persoana care primește cadoul să-l și utilizeze sporesc.

cadouri corporate personalizate și soluții business

Se transformă în piesă unicat

Ceea ce face un cadou să iasă în evidență este unicitatea lui, dintr-un punct sau altul de vedere. Felul în care este ambalat, dacă are sau nu un mesaj pe el, dacă poartă un mesaj – metaforă sau dacă este aleasă o ediție limitată a unui obiect – totul contează pentru a dărui o experiență care face diferența. Iar acest lucru este mult mai probabil să se întâmple dacă cadoul a fost creat special pentru ei.

Marchează un eveniment special

Să oferi un cadou personalizat de Crăciun poate fi o modalitate de a marca un eveniment special. De cele mai multe ori, oamenii personalizează obiecte pentru a marca evenimente importante, cum ar fi aniversări, nunți, botezuri și alte ocazii speciale. Asta adaugă și mai multă importantă evenimentului.

Citește și: Christmas in a Box – responsabilitatea cadourilor personalizate de Crăciun în grija noastră

Transmite recunoștință

Atunci când o persoană primește de Crăciun un cadou personalizat, e mult mai probabil ca ea să se simtă apreciată și iubită. I se transmite, de fapt – că ea e unică. Iar eforturile ei de a fi un om bun / valoros / competent sunt validate.

Inspiră

Ți s-a întâmplat vreodată să primești de Crăciun un cadou personalizat și toată lumea din jurul tău să fie impresionată? Ca oamenii să-și dorească, dintr-o dată, să facă și ei cadouri personalizate altor oameni. Ca acest gest să devină, brusc, o sursă de inspirație pentru alte persoane și pentru alte cadouri.
Dacă nu ai trecut încă prin această situație, e timpul să experimentezi magia lucrurilor bune care au ecou.

La Chilli, ne place să oferim cadouri corporate personalizate și soluții business pentru evenimentele importante din compania ta, dar, mai ales, pentru oamenii cu care lucrezi. Pentru că noi credem că cadourile sunt mai mult decât obiecte – sunt experiențe memorabile.

Citește și: 5 idei de cadouri care te împrietenesc cu sezonul de toamnă – iarnă

Distribuie

Tastează și apăsă Enter pentru a căuta

Coș de cumpărături

Nu ai niciun produs în coș.